CEAIUL ÎN AFRICA DE NORD
Pe continentul african, mai ales în nordul acestuia (Algeria, Egipt, Libia,Mauritania, Maroc, Tunisia) ceaiul este la fel de popular ca şi cafeaua. Există tradiţii proprii de preparare şi de consum al ceaiului. Ceaiul utilizat este de regulă ceaiul verde chinezesc de tip „gun powder” importat de regulă din Chinaşi Taiwan. Ilustrăm acest model nord african prin practica preparării şi consumul ceaiului în Maroc, unde ceaiul a fost adus de către englezi laînceputul secolului XIX ca un dar oferit sultanului ş i apropiaţilor săi. În Maroc şi celelalte state nord africane (exceptând Libia) prepararea ceaiului este apanajul exclusiv al bărbaţilor. Ceremonialul este extrem de exotic fiind utilizate vase metalice cu gât lung extrem de bogat decorate. Ceaiul,extrem de fierbinte, se serveşte în păhărele de sticlă, şi ele bogat ornamentate. Vă prezentăm aşa numitul model marocan de preparare după cumurmează: Într-un ceainic de argint se pun câteva linguriţe de ceai verde. Se opăreşte cu o mică cantitate de apă fierbinte, care se scurge imediat. Se adaugă în ceainic multe frunze proaspete de mentă (fără codiţe, întrucât acestea ar putea amărî băutura). Se adaugă în ceainic 5 -7 bucăţele de zahăr, sparte cu un cleşte special dintr-o căpăţână de zahăr. Se toarnă peste frunzele de ceai şi mentă apă proaspăt fiartă. Din ceainic, se toarnă ceai într-un păhărel şi se varsă înapoi în ceainic de3 ori la rând. Se infuzează 4 -5 minute. Ceaiul se toarnă în păhărele de la înălţime mare pentru ca esenţa de ceai să se îmbogăţească cu oxigen, astfel
încât ceaiul servit în păhărele să facă spumă la suprafaţă. Invitaţii iau paharul fierbinte cu degetul mare de sub fundul paharului şi cu arătătorul de muchia acestuia.
La ceai se servesc bucăţele de zahăr, biscuiţi, lavaş berber şi curmale uscate.După cum am menţionat în Libia există un model distinct al ceremonialului preparării şi servirii ceaiului. Prepararea acestuia revine exclusiv femeilor care îl pregătesc întotdeauna într-o altă încăpere decât cea în care va fiservit. Într-un ceainic metalic cu un volum de 4 ceşti de apă se toarnă apă fierbinte, se adaugă 8 linguri de supă de ceai şi 2 ceşti de zahăr. Se pune pe focmic timp de 20 – 30 de minute.În acest timp, în faţa invitaţilor se pune o tavă gravată de argint pe care,pentru fiecare invitat se aşează un păhărel miniatural de sticlă şi câte un pahar mare plin cu apă rece, precum şi încă un pahar de sticlă transparentă pentru testare. Când femeile care prepară ceaiul consideră că acest este gata, una dintre ele toarnă o cantitate mică în paharul de testare, pentru ca musafirii să aprecieze culoarea, intensitatea şi consistenţa acestuia şi dacă aceştia îl aprobă, îl toarnă înjet lung de la înălţime în păhărelele mici. Musafirii beau ceaiul din păhărele dintr-o singură înghiţitură, dându-lepeste cap şi imediat după acesta beau apă din paharele mari. Se servesc cel puţin câte 2 păhărele din acest ceai. La acest ceai, se serveşte peşte, foarte condimentat cu piper şi pâine locală numită „cobza”.
Beduinii care migrează prin Sahara prepară ceaiul un pic diferit, fierbându-l circa 15 minute în ceainice mari utilizând cantităţi mult mai mari de ceai verde. Ceaiul obţinut, extrem de concentrat, se răcoreşte turnându-l decâteva ori dintr-un vas în altul şi se serveşte din păhărele mici (sub 100 ml), din sticlă foarte groasă. Beduinii beau astfel de ceai de câteva ori pe zi mai ales în timpul traversării deşertului, foarte dulce, adăugând şi ei frunze de mentă. Se consumă mult ceai începând de la 3 păhărele în sus. În Africa de Sud urmaşii coloniştilor olandezi beau de preferinţă ceai negru în cantităţi mari, preparat conform modelului tradiţional britanic. De altfel, în Africa de Sud există plantaţii proprii de ceai (provincia muntoasăNatal) înfiinţate încă din secolul XIX de tipul ceaiului indian assam.