Ceainaria Gourmandise

CULTURA CEAIULUI ÎN VIETNAM


Un proverb vietnamez sună aşa: „Bea dimineaţa o ceaşcă de ceai iar seara un păhărel de vin şi vei uita care este drumul către medic”. Ceremonia ceaiului tradiţională este relativ complicată reglementând unde trebuie băut ceaiul, când şi cu cine, ce fel de apă trebuie folosită, în ce local casei trebuie amplasată măsuţa pentru ceai şi ce fel de veselă trebuie folosită.Ca şi în alte culturi orientale ale ceaiului, tradiţiile vietnameze presupun că ambianţa ceremoniei trebuie să-i apropie pe oameni, să ajute la comunicare spirituală şi linişte sufletească. În mod tradiţional, în cursul ceremoniei se recită şi se compun versuri, se discută despre probleme ale înaltelor materii iar dacă se trece la teme cotidiene abordarea este extrem de ocolită şi întotdeauna ultimul cuvânt trebuie să aparţină gazdei. Elementele de etichetă sunt extrem de importante, o persoană care nu ştie să susţină o discuţie elevată, nu foloseşte cu abilitate accesoriile ceremoniale sau face erori flagrante provoacă tuturor participanţilor un sentiment de jenă şi de ruşine. Un rol mai important decât în ceremoniile chineză şi japoneză îl are apa pentru infuzie. Vechi manuscrise vietnameze ne prezintă procedura culegerii apei pentru ceai la curtea regelui Tî Dâk (secolul XVII). Din ordinul regelui servitorii culegeau dimineaţa devreme roua de pe frunzele de lotus pe care o foloseau pentru prepararea ceaiului. Se considera că doar apa născută între cer şi pământ este suficient de pură pentru ai da ceaiului puterea sa magică. Ceaiul pregătit din apă cu aromă de lotus capătă un colorit deosebit de intens şi seservea cu bucăţele mici de zahăr nerafinat. Obiceiurile ceaiului diferă de la provincie la provincie. De exemplu, înVietnamul de Sud se acordă preferinţă ceaiului verde cu gheaţă, aromatizat cuflori. În zonele de mijloc, unde clima este mult mai ploioasă, se bea ceai verde din frunze proaspete uscate foarte puţin la soare. În regiunile de nord se preferă ceaiul fierbinte, foarte tare, verde şi aromatizat cu flori naturale de iasomie, lotus sau crizanteme. De multe ori pentru prepararea ceaiului se utilizează apa de ploaie care se colectează în vase ceramice speciale, amplasate sub arbori aromaţi, pentru ca apa să preia această aromă. Pentru preparare se folosesc ceainice de dimensiuni mici, dintr-o ceramică specială de culoare închisă. Înainte de infuzare,ceainicul, ceştile şi farfurioarele se clătesc cu apă fierbinte şi se pun la scurs pe o tavă de bambus. În ceainic se pun frunzele de ceai, se toarnă apa fierbinte, se acoperă cu un capac şi se infuzează 3 – 5 minute. Pe farfurioare se pun frunze proaspete de iasomie, lotus sau trandafiri şi se acoperă cu ceaşca pentru ca ea săse pătrundă de aroma petalelor. Când ceaiul e gata, se toarnă în ceşti şi se beau încet, savurând aroma, culoarea şi gustul ceaiului. Calitatea ceaiului este determinată nu numai de modul de preparare dar şi de localitatea de unde este recoltată frunza de ceai. În nordul Vietnamului, cel mai bun este considerat ceaiul tan kîong. Acest ceai are o culoare auriu – verzuie şi un gust uşor amărui la prima înghiţitură dar care lasă o amintire dulceagă după savurare.Un alt mod foarte popular de preparare al ceaiului constă în culegerea frunzelor proaspete de ceai, strivirea uşoară a acestora, punerea lor într-un vas ceramic înfăşurat în prealabil într-un material textil sau paie, pentru păstrarea căldurii şi infuzarea cu apă fierbinte. După circa o jumătate de oră ceaiul este gata, fiind preparat de regulă pentru toată familia.