Ceainaria Gourmandise

  La numai 6 săptămâni după înfiinţarea companiei Indiilor de Est o flotă compusă din 6 nave şi cu un echipaj de 400 de oameni sub comanda lui James Lancaster a părăsit ţărmurile britanice şi după 16 luni au ajuns în Indonezia (insula Sumatra). Înainte de întoarcerea în Anglia James Lancaster a înfiinţat acolo prima factorie britanică care a devenit un punct important pentru comerţulzonal inclusiv cu ceai. Un alt punct de vedere susţinut de fondatorii companiei engleze de ceai„Ahmat Tea” susţine că începuturile trebuie plasate în anul 1614 când reprezentanţi ai companiei Indiilor de Est i-au oferit în dar regelui primul lot de„frunze chinezeşti”.

Un alt punct de vedere este formulat de o serie de istorici care susţin că începuturile ceaiului în insulele britanice trebuie situat în septembrie 1658, datamorţii lui Oliver Cromwell întrucât acesta nu accepta intermedierea olandezilor în comerţul cu Anglia iar la acel timp olandezii erau principalii furnizorii de ceai din Europa. Însă este unanim acceptat că indiferent de apariţiile sporadiceale ceaiului în Anglia debutul marşului triumfător al acestuia în insulele britanice este legat de căsătoria regelui Carol al II – lea cu principesa
portugheză Ecaterina de Bragandza (1662) care era o mare admiratoare a ceaiului. De altfel, în zestrea pe care a adus-o cu ea la Londra se găsea şi unmare cufăr plin cu ceai (deşi considerăm că mai important pentru istoria ceaiului este că în această zestre intra şi cedarea către coroana britanică a portului Bombay).Ecaterina de Bragandza a introdus obiceiul de a servi la curte un ceai gustos şi bine preparat ceea ce a introdus consumul acestuia în rândurile aristocraţiei britanice.Timp de jumătate de secol britanicii au savurat exoticul produs chinezesc fără să aibă idee nici ce este, nici cum este produs şi nici la ce foloseşte până la publicarea în anul 1699 a „Eseului despre natura şi proprietăţile ceaiului” scrisă de un anume Owington, capelan de navă, în care sespecifica ce este ceaiul, cum este cultivat, recoltat şi sortat, precum şi care sunt proprietăţile terapeutice ale ceaiului.

În anul 1706 Thomas Twinning fondatorul celebrei companii de ceai a deschis un local numit în 1717 „Golden Lion” în care vinde şi servea ceai .Local există şi astăzi fiind conservat în forma sa iniţială.În secolul XVIII ceaiul a devenit cea mai populară băutură în Anglia detronând berea, cidrul şi chiar ginul .Cunoscătorii istoriei Angliei afirmă că celebra tradiţie britanică aceaiului de la ora 5 (five o clock) a fost „inventată” de către Anna a 7 a ducesăde Bedford care a introdus în lumea mondenă britanică obiceiul de a-şi invita prietenele la un ceai. Literatura britanică abundă în prezentări ale societăţii britanice în care five o clock era ambianţa în care se legau intrigile epocii. În epoca victoriană sofisticarea ceremoniei a generat un boom al industriei porţelanului, argintăriei şi altor accesorii rafinate pentru eleganţa ceaiului de după amiază. Incredibila creştere a consumului şi cerere de ceai a pus guvernul în faţa problemei de cum să satisfacă această cerere în condiţiile în care China nu dorea să crească exportul de ceai în schimbul mărfurilor britanice.În faţa „crizei de ceai” Londra a forţat exporturile în China cu o marfănouă şi anume opiul, pe care compania Indiilor de Est a început să-l cultive grabnic în Bengal (India). China a încercat să limiteze dimensiunea comerţului cu opiu ceea ce a generat 2 războaie, numite „războaiele opiului” în urma cărora China a fost înfrântă iar Marea Britanie a obţinut facilităţile comerciale dorite precum şi insula Hong Kong.

Deşi restricţiile comerţului cu ceai au fost eliminate cererea de pe piaţa britanică nu era satisfăcută iar ceaiul chinezesc era foarte scump. Ca atare, în
anul 1823 compania Indiilor de Est a început să înfiinţeze plantaţii de ceai în India utilizând în acest scop varietatea „Camelia assamica”, originară din India. Ulterior au fost dezvoltate plantaţii de ceai în Ceylon unde s-a afirmatca un mare întreprinzător scoţianul Thomas Lipton înnobilat de regina Victoriaşi supranumit „ tea gentleman”

 – fondatorul celebrei companii Lipton.Ceaiul a depăşit saloanele aristocratice sau gospodăriile 
locuitorilor ajungând să fie servit în patiserii, lăptării şi chiar tutungerii. Cât de important este ceaiul pentru britanici este faptul oarecum anecdotic că la debutul celui de-al doilea război mondial Winston Churchill, premier al guvernului britanic, a dispus constituirea a peste 500 de depozite speciale pentru stocarea resurselor de ceai şi apei aferente. La fel ca în China unde curtea imperială a fost în mod tradiţional promotorul ceaiului, şi casa regală britanică a jucat un rol similar pentru Anglia. Regina Victoria, care a domnit cea mai mare parte a secolului XIX a transformat consumul de ceai într-un anume fel de ritual regal. De altfel, ea este şi autoarea cărţii „tea moralities” (eticheta ceaiului) prin care stabileşte nişte reguli destul de stricte de comportament în societate mai ales în timpul „five oclock”. Regina Victoria era admiratoare a ceaiuui indian şi numele ei îl poartăunul din cele mai bune ceaiuri din clasa Darjeleeng. Tradiţiile casei regale au fost continuată de regina mamă, şi ea mare amatoare de ceai, iar regina Elisabeta II aflată pe tron de peste jumătate de secol a introdus recepţiiletradiţionale cu ceai la palatul Buchingam. Este cunoscut faptul şi că Elisabeta aII în cursul recepţiilor oficiale serveşte personal ceaiul şi are obiceiul săîmpărtăşească invitaţilor secretele ceaiului englezesc. În particular explică că în  conformitate cu tradiţia englezească ceaiul se bea cu lapte şi întotdeauna înceaşcă turnaţi laptele călduţ şi apoi ceaiul, şi niciodată invers!.

Toată Europa ştie că regina îşi începe ziua cu fraza: „ziarul Times şi o  ceaşcă de ceai”.Referindu-ne la alte personalităţi britanice l-am specifica pe dr. Samuel Johnson, cunoscut savant lexicograf, autorul marelui dicţionar al limbii engleze.În cursul muncii sale de creare a dicţionarului el utiliza un ceainic cu o  capacitate de 2 litri şi de numele lui se leagă o anecdotă conform căreia încursul unei vizite la o doamnă din înalta societate i-a transmis gazdei ceaşca golită de ceai pentru a fi umplută din nou de 32 de ori.O altă personalitate britanică al cărui nume este legat de ceai este George Orwell autorul operei 1984 care este şi autorul eseului „O ceaşcă de ceai bun” în care pledează pentru băutul ceaiului fără zahăr. Cultul ceaiului domneşte în orice familie englezească şi a devenit una din tradiţiile naţionale. De regulă, britanicii beau ceaiuri negre, tari şi intense,indiene sau ceyloneze, cu lapte sau frişcă nebătută.

Procedura de preparare a ceaiului

Se încinge bine un ceainic de porţelan. După aceea se adaugă ceai  conform formulei: o linguriţă de ceai pentru fiecare ceaşcă de apă plus una  pentru ceainic. Se toarnă apă fierbinte şi se infuzează 5 minute. Cât timp se  infuzează ceaiul în ceşti de asemenea încălzite se toarnă lapte cald (dar nu fiert)circa 2 – 3 linguri, după gust. După aceasta în lapte se toarnă ceaiul întrucât s-a constatat că tunarea laptelui în ceai strică gustul şi aroma acestuia, aşa că oastfel de eroare este tratată ca o mitocănie. Englezii beau ceai dimineaţă, la micul dejun, în timpul lunch-ului şi la five o clock.