Un vechi proverb chinezesc spune: „Când calci pragul casei tale mai întâide toate trebuie să ai grijă de 7 lucruri: lemne, orez, ulei, sare, sos de soia, oţetşi mai ales ceai”.Cea mai veche menţionare a ceaiului este într-o antică scriere chinezăatribuită lui Cjow-Gun (770 i.e.n.) referirea fiind făcută la proprietăţileterapeutice ale ceaiului. Vorbim în această perioadă doar despre ceaiul verdecare era iniţial presat în forma unor turtiţe care erau pur şi simplu fierte.
Ritualul de preparare al ceaiului a evoluat fiind formalizat în totalitate întimpul dinastiei Tang când un anume Lu Iu a scris un tratat despre ceai (ChaTzin) în care a prezentat toate condiţiile necesare pentru realizarea uneiceremonii a ceaiului. Conform acestei proceduri turtiţele de ceai erau măcinateîntr-o pulbere foarte fină care era bătută spumă cu apă fierbinte până la consistenţa unei smântâni de culoarea fisticului. Acest ceai dens era extrem de apreciat de elita epocii: împăraţi, demnitari, poeţi, cărturari şi călugări.
De altfel, curtea imperială a fost principalul promotor al cultului ceaiuluiîn China.
Împăratul Hui Tsung (1101-1124), din dinastia Sun fiind la rândul său autorul unui tratat privind ceaiul (ta cuan cha lan). În timpul său prepararea şi degustarea ceaiului au fost ridicate la rang de artă având loc numeroase turniruride degustare, unde concurenţii trebuiau să identifice după gust şi aromăprovenienţa ceaiului utilizat. Este celebru în acest sens comisarul imperial alceaiului Tzai Hsinga cunoscut ca un mare învingător al acestor turniruri.
Deşi pe parcursul multor secole ceaiul a fost un privilegiu al aristocraţiei chineze utilizarea ceaiului s-a extins iar in timpul dinastiei Ming (sec. XIV – XVI) a devenit apanajul întregii populaţii. Concomitent s-a dezvoltat şi adevenit utilizabilă pentru toată lumea vesela de porţelan ceea a dat un plus de savoare consumului de ceai. Din secolul XVII şi până la începutul secolului XX în timpul dinastieiTzin cultul ceaiului s-a extins dincolo de limitele Chinei spre alte state asiatice şi Europa.
În China s-a constituit şi a fost adusă la un mare rafinament cultura consumului ceaiului. În tot imperiul chinez au proliferat pavilioanele de ceai,grădinile şi căsuţele de ceai destinate numai ceremoniei ceaiului într-un ambient corespunzător.
De regulă, aceste pavilioane erau amplasate într-un peisaj încântător în preajma unor ape curgătoare sau cascade, unor grădini de flori amenajate cu toate artificiile generate de imaginaţia chinezilor. Scopul ceremoniilor era de a te bucura de plăcerea ceaiului în anturajul unor oameni apropiaţi într-un spirit de comuniune cu natura. Până şi sătenii simplii obişnuiausă se bucure de ceremonie a ceaiului într-un spaţiu special amenajat şi nu numai de sărbători.
În rutina zilnică, pregătind ceaiul, chinezii nu precupeţeau timpul pentrua crea o băutură după toate regulile artei ceaiului. În mod tradiţional se acordă o atenţie foarte mare veselei şi accesoriilor pentru ceai. În mod uzual ceaiul se bea fără zahăr sau alte adaosuri din ceşcuţe mici de 1 – 2 înghiţituri pentru a savura gustul şi aroma acestuia. De altfel, pe lângă ceremonia ceaiului nu există masă în timpul căreia, înainte sau după, să nu se bea ceai, de obicei verde.
Ceremonia ceaiului – Gun Fu Cha şi care se traduce prin „măiestri a ceaiului” şi - a căpătat forma definitivă în timpul dinastiei Ming când s-a şirenunţat la procedeul anterior de măcinare în pulbere a turtiţelor de ceai,optându-se pentru ceaiul de frunze. Pentru ceremonie se folosesc ceaiuri decalitate superioară de regulă de tip oolong deşi iniţial erau utilizate numai ceaiuri verzi.
Scopul ceremoniei este în primul rând crearea unei atmosfere de relaxareşi comunicare. Procedura propriu zisă se desfăşoară de regulă într-un pavilion de ceai sau dacă nu într-o cameră separată destinată prioritar acestui scop. Sunt numeroase accesorii din care am menţiona în primul rând măsuţa specială pentru prepararea ceaiului numită cha ban şi care are particularitatea de a avea o suprafaţă cu numeroase perforaţii pentru scurgere a apei şi a ceaiului. Se folosesc ceainice pentru fiertul apei care este încălzită pe nişte grătare cu jar ceea ce asigură încălzirea lentă a apei şi identificarea mai facilă a fazei defierbere ideală pentru infuzare ceaiului. Dea asemenea ceainicul pentru infuzare din porţelan sau ceramică este un accesoriu care i se acordă o importanţă deosebită. Cele mai bune sunt considerate ceainicele din ceramică de Yixihn,dintr-o ceramică poroasă, de culoare violacee care permite reţinerea aromei ceaiului. De altfel, obiceiul cere ca aceste ceainice să nu fie niciodată curăţate pe dinăuntru ci doar clătite. Există ceainice de acest tip transmise din generaţie în generaţie în care dacă torni apă fierbinte obţii o băutură cu aroma ceaiului folosit.
În cadrul ceremoniei se foloseşte încă un ceainic în care prin intermediul unei strecurători se scurge ceaiul infuzat pentru a fi ulterior servit din pialele special destinate. Aceste piale, care după cum am menţionat anterior sunt dimensionate pentru una – maxim două sorbituri, câte două pentru fiecare participant la ceremonie: cele mai mici şi mai late pentru savurarea gustului şi cele mai înalte şi mai înguste pentru savurarea aromei, conform principiilor yang şi yng.
Pe tai ban se găseşte întotdeauna şi un talisman fung shui cum ar fi obroască cu monedă în gură, un dragon sau alte simboluri adecvate.Ceremonia propriu zisă are o componentă meditativă şi este continuă şi îndelungată.
Fazele ceremoniei:
Se încălzeşte apă în ceainic, cu apa din ceainic se clăteşte absolut tot ce serveşte la ceremonie inclusiv talismanul feng – shui. Pialele se manevrează cuajutorul unei pensete de lemn pentru a nu le atinge cu mâna. Apa se scurge prin perforaţiile măsuţei pentru ceai într-un vas plasat dedesubt. Maestrul de ceremonie prezintă musafirilor ceaiul pe care îl va pregăti pentru ca aceştia săpoată aprecia calitatea, forma frunzelor şi aroma acestora, înainte de preparare. După ce acest ceremonial este îndeplinit iar participanţii şi - au exprimat aprecierea, maestrul pune în ceainic o porţie de frunze şi toarnă peste ele apă până când ceainicul se umple şi dă pense margine (în cultura chineză apa reprezintă abundenţă). Imediat se scurge toată apa din ceainic clătind cu eapialele iar restul se toarnă peste talismanul feng – shui. Din nou peste frunzeleumezite se toarnă apă fiartă (până în faza a doua de fierbere) umplându-se iar şi ceainicul până dă pe dinafară, se acoperă cu capac peste care din nou se toarnă apă fierbinte. Cu şerveţele speciale se şterg stropii de apă care pică pe măsuţa de ceai.
După circa 30 de secunde (timp care se măsoară în respiraţii – circa 6 respiraţii) se toarnă ceaiul prin strecurătoare în celălalt ceainic scurgându-se complet de pe frunze. Acest ceai se toarnă în pialele înalte (yan), care se acoperă cu piala mai lată (yng). Se descoperă piala pentru a savura aroma ceaiului. Explicaţia rezidă în faptul că uleiurile eterice foarte volatile se evaporă pe parcursul infuzării şi ca atare aroma se simte cel mai bine în primelemomente ale preparării ceaiului. Savurarea aromei numită în limba chineză „pincha” se face prin 2 inspiraţii şi expiraţii deasupra ceaiului, atât a celui infuzat,cât şi deasupra frunzelor uscate. Imediat peste frunzele de ceai se toarnă apă fierbinte şi se lasă la infuzat circa 2 minute. După ce s-a degustat ceaiul şi s-a savurat aroma, se acoperă din nou piala cu cealaltă şi toţi participanţii laceremonie le răstoarnă simultan ca semn al respectului reciproc şi simbol al mişcării universului.
Un proverb chinez spune de altfel că cel mai gustos ceai este cel de la a doua infuzare, dar acest lucru este valabil numai pentru ceaiurile de calitate superioară preparate conform procedeului prezentat. Ceaiul infuzat a doua oară se serveşte din pialele mai largi cu sorbituri mici pentru a savura pe deplin gustul acestora.
Ceaiurile de calitate superioară pot fi infuzate conform acestei tehnologii chiar şi de trei ori. Procesul este continuu, pialele fiind umplute imediat ce segolesc. Resturile nebăute sunt turnate peste talismanul feng – shui.
Pentru a asigura reuşita ceremoniei chinezii acordă o importanţă deosebită tuturor elementelor şi accesoriilor utilizate: calităţii apei, temperaturiide fierbere, cantităţii şi calităţii ceaiului, tipului şi dimensiunile ceainicului,duratei de infuzare şi veselei aferente. Referitor la veselă se folosesc în exclusivitate piale cu interiorul alb pentru ca toţi participanţii la ceremonie săpoată aprecia coloritul esenţei.
În afara ceremoniei prezentate mai există un mod de a prepara ceaiul, mai„popular” ca să-l numim aşa şi anume prepararea ceaiului în căni specialenumite gaiwan. Acestea sunt ceşti cu gura evazată şi cu capac al cărui diametru este ceva mai mic decât gura ceştii. Ceaiul se infuzează direct în aceste ceşti şi se bea deplasând un pic capacul ceştii prin fanta care se formează permiţând înacest fel prezervarea aromei ceaiului. În ultima vreme au proliferat ceainice precum şi ceşti pentru ceai dotatecu un infuzor de porţelan care permit atât obţinerea unei esenţe de calitate mai bună prin presarea ceaiului din infuzor cu o linguriţă, cât şi eliminareanecesităţii unui alt ceainic, întrucât aceste infuzoare pot fi extrase după infuzare.