Ceainaria Gourmandise

TRADIŢIA CEAIULUI ÎN RUSIA

     Primele menţiuni ale ceaiului în Rusia datează din 1462 când negustori orientali au adus la curtea marelui cneaz Ivan al III-lea ceai chinezesc. Deşi mai există menţiuni sporadice despre consumul ceaiului la curtea ţarului Ivan cel Groaznic putem vorbi despre extinderea consumului de ceai în Rusia din anul1689 când între Rusia şi China s-a încheiat un tratat comercial, una din mărfurile menţionate în acord fiind ceaiul. De remarcat că promotorul acestui tratat comercial şi cel care în scrierile sale a descris consumul de ceai a fost Spătarul Milescu, ambasador al ţarului Rusiei în China. Cităm din scriere a Spătarului Milescu despre ceai: „când te obişnuieşti cu el e foarte plăcut”.

     Ceaiul era adus în Rusia cu caravane prin Mongolia, pustiul Gobi, şi taigaua siberiană, cale de 18.000 Km, pe parcursul a 18 luni şi mai mult.

     Putem vorbi de expansiunea consumului de ceai în rândul boierimii ruse precum şi a burgheziei în curs de formare începând cu epoca lui Petru cel Mare(deşi acesta nu era un amator de ceai ci mai degrabă a unor băuturi ceva mai tari), însă împărăteasa Ecaterina a prins gustul ceaiului şi mai mult, a sprijinit dezvoltarea în Sankt Petersburg a producţiei de porţelanuri pentru ceai (fabrica imperială de porţelan).

      Iniţial, în prăvăliile chinezeşti din Moscova se comercializau ceaiuri verzi de calitate foarte bună, accesibile numai oamenilor cu stare. Ca atare, în Rusia s-a dezvoltat o tradiţie proprie de preparare şi consum pe care o prezentăm în continuare.

     În primul rând, s-a dezvoltat producerea unui instrument absolut unic pentru fierberea apei conceput şi construit pentru a identifica după sunet fazele de fierbere, şi vorbim aici de celebrul samovar.

     De asemenea, din cauza absenţei şi accesibilităţii pe scară largă a veselei de porţelan care să permită savurarea ceaiului s-a inventat şi a căpătat o extindere până la nivel de simbol paharul de cristal sculptat sau de sticlă, în suport de argint. Aceste două elemente au devenit definitorii pentru tradiţia ceaiului în Rusia.

      Se consideră o invenţie rusească ceaiul cu lămâie care astăzi are o utilizare universală.

     Ceaiul devine din ce în ce o băutură mai populară iar în 1886 este inclus ca aliment de bază în meniul armatei. De asemenea, apar referiri la contractele de muncă în care pe lângă bani era prevăzută şi obligativitatea raţiei de ceai.

     Revenind la prepararea ceaiului vă prezentăm procedeul uzual pe care îl putem considera ca reprezentativ pentru prepararea ceaiului în Rusia. Astfel,prepararea ceaiului presupune următoarele etape: mai întâi se umple cu apă proaspătă samovarul. Ceainicul uscat pentru infuzie se amplasează deasupra samovarului, pe un grătar special unde se usucă şi se încinge corespunzător.           Când apa ajunge în a II a fază de fierbere, în ceainic se pune ceaiul în proporţie de 1 linguriţă pentru fiecare ceaşcă de apă plus una pentru ceainic. Se infuzează3 -5 minute, după care se toarnă în ceşti până la circa o jumătate din volumul acestora şi se completează cu apă fierbinte din samovar. Ceainicul nu se goleşte niciodată mai mult de 2/3 şi de asemenea se completează cu apă din samovar. Această operaţiune se repetă succesiv, fiecare consumator dozându-şi ceaiul după gust.

      Un alt obicei specific rusesc este modul de îndulcire al ceaiului. Astfel,dat fiind că zahărul era scump şi greu accesibil s-a dezvoltat obiceiul de a bea ceai „vprikusku” adică de a utiliza o bucăţică de zahăr greu solubil ţinută între dinţi şi îndulcind astfel ceaiul. Există relatări despre băutori atât de abili, încât reuşeau să folosească aceeaşi bucăţică de zahăr pentru 20 de stacane de ceai.

      De obicei, ceaiul se servea împreună cu clătite, plăcinte, piroşte, covrigi,dulciuri şi o mulţime de alte preparate cu cât mai multe odată cu atât mai bine. Astfel de trataţii erau specifice de regulă burgheziei. Aristocraţia practica obiceiurile „ceaiului englezesc”.

     O formă specială a fost proliferarea seratelor de ceai în rândul„intelighenţiei”,ruse mai degrabă serate literare şi artistice. De altfel, se apreciază că aceste „ceaiuri intelectuale” se află la originea dezvoltării

romanţelor ruseşti (până şi celebra romanţă ţigănească „oci ciornîe” fiind produsul unor astfel de serate).Datorită vastităţii Rusiei şi caracterului său multinaţional nu putem vorbi totuşi de o unică tradiţie, unitară pentru toată Rusia. Există multiple diferenţiere zonale sau naţionale cu particularităţi alte culturii ceaiului. Totuşi, cele câteva elemente pe care vi le-am prezentat pot fi considerate ca reprezentative pentru tradiţia rusă a ceaiului.