Ceainaria Gourmandise

Procesarea ceaiului de-a lungul veacurilor

Primul sistem propriu-zis de procesare a fost elaborat În timpul dinastiei Tang (618 -907). la acea vreme, plantele de ceai creşteau numai în sălbăticie, şi frunzele lor erau culese de doctori, care se duceau În munţi să caute plante medicinale. După ce frunzele bune erau alese de cele rele, erau preparate pentru a fi băute. Acest proces implica mai multe etape.

Prima se numea "Aburirea ceaiului": o tavă mare şi poroasă de bambus era pusă deasupra unui wok cu apă fierbinte, şi frunzele crude de ceai erau Împrăştiate în strat subţire pe tavă şi aburite.

A doua etapă se numea "Mărunţirea ceaiului". Cât erau Încă fierbinţi în urma procesului de aburire, frunzele de ceai erau fărâmiţate într-un castron special şi terci uite, rezultând un terci numit nămol de ceai. Nămolul de ceai era vărsat pe o pânză, care era apoi pusă Într-o matriţă rotundă, pătrată sau cu o formă mai artistică. Matriţa era de obicei făcută din metal, Însă existau şi matriţe de lemn.

A treia etapă se numea "Baterea ceaiului". În cadrul acestei etape, matriţa metalică sau de lemn era fixată într-o matriţă mai mare din piatră, şi partea de sus a nămolului de ceai era bătută cu un obiect metalic, plat. În felul acesta, ceaiul era comprimat şi subţiat. În continuare, pânza care conţinea acum ceaiul Întărit era scoasă din matriţă, iar nămolul era pus iarăşi pe tava de bambus. Aceasta era scoasă în aer liber, pentru ca nămolul de ceai să se usuce la soare. Când se usca, nămolul tare de ceai se numea ceai condensat, şi era gata pentru a fi consumat. Ceaiurile condensate în formă de blocuri se numeau tablete de ceai, În timp ce ceaiurile condensate de formă rotundă sau de disc se numeau prăjituri de ceai.

Cu toate că ceaiurile condensate erau uscate la soare, ele conţineau Încă umezeală şi trebuiau coapte pentru a nu mucegăi. În ceaiul condensat se sfredelea o gaură prin care era trecut un băţ de bambus, şi ceaiul era băgat într-un cuptor încins. De obicei, cuptorul era un şanţ cu o adâncime de 60 cm . Ceaiurile condensate erau Înşirate pe sfoară ca mărgelele şi erau deosebite după greutatea şiragului. Şiragurile se Împărţeau în şirag mare, şirag mijlociu şi şirag mic. Şiragul mare era o îndatorire mai grea şi conţinea cele mai mari tablete sau discuri de ceai, iar şiragul mic le conţinea pe cele mai uşoare. Cele mai mari tablete sau discuri de ceai erau pentru export şi comerţul la mare distanţă.

Ultima etapă era menită să prevină deteriorarea aromei. Ceaiul era pus Într-un coş de bambus, lipit pe dinafară, de jur împrejur, cu hârtie. În zilele umede, în mijlocul coşului se punea un vas cu cenuşă fierbinte, pentru ca umezeala să nu intre în ceai.

Wok - tigaie folosită în bucătăria chinezească. cu un ciocan o bucată mică, ce apoi se bate uşurel pentru a se desprinde din ea frunzele. Tabletele sau bilele de ceai se depozitează fie Înfăşurate în hârtie, fie aşa cum sunt. Totuşi, ele trebuie ţinute într-un loc întunecos, uscat şi bine ventilat.

Epoca de aur a ceaiului (960-1279)

Împăraţii din dinastia Sung erau mari amatori de ceai şi au trimis specialişti să studieze cultivarea ceaiului şi să perfecţioneze procesul de prelucrare al lui. Unul dintre Împăraţi iubea atât de mult ceaiul încât a scris o carte pe această temă şi a angajat mulţi oameni pentru a găsi noi soiuri de plante de ceai. Sub guvernarea dinastiei Sung, profesioniştii au dezvoltat peste o sută de soiuri de ceai, şi moda ceaiului a atins un nou apogeu. Calitatea ceaiului a crescut spectaculos, şi procesul de prelucrare a ceaiului a devenit mai elaborat, impunând un grad mai înalt de calificare şi fiind, prin urmare, mai costisitor. La sfârşitul dinastiei, chinezii descoperiseră cum se face ceaiul cu frunze de ceai în stare liberă (vărsate), metodă pe care o mai aplicăm şi în ziua de azi, deşi prepararea ceaiului cu tablete sau bile de ceai a rămas populară.