INDIA
Consumul de ceai în India îşi are originea în dezvoltarea plantaţiilor de ceai de către britanici în secolul XIX. Dar vechi texte indiene menţionează forme ale consumului de ceai din timpul merilor moguli (secolul XVI – XVII).În regiunile nordice ale Assamului exista obiceiul consumului frunzelor de ceai sub forma unei supe drese cu usturoi şi ulei. De asemenea, exista o reţetă de preparare a unei salate din frunze de ceai care după ce erau fierte erau îngropate şi urma un proces de fermentare, timp de câteva săptămâni. Erau servite tot cu usturoi şi ulei. Astăzi în India se bea ceai negru cu lapte conform modelului britanic. Se preferă laptele gras de bivoliţă. Spre deosebire de modelul britanic, indienii utilizează un ceai mult mai concentrat circa 40 – 50 gr la litrul de apă. De asemenea, este foarte răspândit obiceiul de a bea ceai negru cu condimente numit „masala”, care se serveşte foarte dulce, fără lapte şi întotdeauna după o masă foarte consistentă.
„Masali wali tea”
Ceai negru (de preferat de Nildjeri) 4 linguriţe, câteva cuişoare, câteva seminţe zdrobite de cardamom, câteva fâşii de coajă de lămâie, apă 3 ceşti, zahăr după gust. Ceaiul şi condimentele se infuzează 5 minute, se strecoară în ceşti şi se adaugă zahăr după gust.